Berlin

Ce faci atunci când ai niște bani strânși la saltea și nu știi cum să îi cheltuiești fără să-ți pară rău? Ce faci în momentul în care îți arde sufletul să vezi și alte meleaguri, însă nu știi încotro să te duci? Cum planifici o călătorie care apare spontan și se termină surpinzător de repede?

Ei bine, sunt aici pentru a-ți povesti ultima noastră plecare care a reușit să se plaseze în topul celor mai inspirate, frumoase, potrivite, neașteptate, pline de peripeții, perfecte, etc. …vacanțe!

Într-o super călduroasă zi de vară stăteam cu Alex de vorbă despre viitoarea noastră escapadă. Ne săturasem până peste cap de monotonia care se cuibărea liniștită în viețile noastre și trebuia să facem cumva să o înlăturăm. Ne-am gândit că ar fi potrivit să mai plecăm pe undeva. Unde avea să fie următoarea noastră expediție dacă nu într-un loc în care ne așteptam cel mai puțin să ajungem? Ei bine, în acea zi în care gândurile nu ne dădeau pace, am ales să ne cumpărăm două bilete dus-întors (sincer ne pare rău că l-am luat și pe cel de întors 😊 ) spre cel mai mare oraș din Germania, fiindu-i chiar controversata-i capitală, Berlin.  Învățasem câte ceva la orele de istorie despre povestea locului, dar nu strică niciodată să pășești cu adevărat în peisaj.

La finalul lunii septembrie, a venit mult-așteptata zi a plecării. Ne-am îmbarcat frumos în avion, cu 2 bagaje de mână, fără prea multe pretenții și cuprinși de sentimentul de nerăbdare. Avea să fie o experiență de neuitat, care nu va putea fi niciodată comparată cu cele întâmplate până atunci. Totul era nou pentru noi: faptul că am părăsit România pentru prima dată împreună, faptul că urma să mergem într-o țara cu totul nouă, limba germană prea puțin cunoscută dar și cultura locului total diferită.

20180929_124845.jpg

Am plecat în Germania puțin ,,speriați” de recenziile primite de la cunoscuți. Majoritatea aruncau cu păreri personale cărora noi nu le-am dat crezare. Am vrut să ne convingem experimentând și vizitând efectiv Berlinul timp de 4 zile. Și asta am și făcut!

Cum am aterizat, ne-am cumpărat renumitul ,,Berlin Welcome Card All Inclusive” care ne-a asigurat transportul cu absolut toate mijloacele de transport în comun, pe toate secțiunile (ABC). De asemenea ne-au fost asigurate intrările gratuite sau reduse la cele mai importante obiective turistice ale orașului dar și la tururi organizate. Partea cea mai faină la acest card este că îți oferă prioritate la vizitare, deci câștigi o grămadă de timp de obicei irosit la cozile de la casele de bilete. La finalul celor 4 zile, am făcut un mic calcul și am observat că am fi plătit 45 de euro în plus dacă mergeam la obiectivele turistice fără Welcome Card!

Cu toate astea puse la punct, am încercat să ajungem la hotel. Spun ,,încercat” pentru că drumul a fost o adevărată peripeție. De la aeroport…găsește gara, ia trenul, schimba cu autobuzul, fugi și ia metroul X, apoi du-te la Y. Nu mai înțelegeam nimic!

Cardul despre care vorbeam oferă de asemenea o hartă a orașului și una a mijloacelor de transport în comun. Prima impresie a fost făcută! Berlinul are o infrastructură deosebită. Transportul este împărțit pe zone și are diferite mijloace ( S-Bahn, U-Bahn, tren, tramvai etc.) iar legăturile dintre ele sunt făcute ,,nemțește” aș putea spune. Ne-a luat ceva să ne prindem cum am putea ajunge la hotel, mai ales că nu aveam internet iar la capitolul Wi-Fi prin stații de metrou, nemții nu stau foarte bine (nu că noi am avea însă ăsta e singurul lucuru de care pot să mă plâng). Drumul de o oră s-a transformat în 3 iar într-un final am ajuns cu bine la hotel.

Prima zi a fost mai mult de acomodare. Ne-am cazat liniștiți apoi ne-am plimbat prin zona hotelului. Inițial am vrut să facem un City Tour cu un autobuz special, însă era cam târziu așa că l-am rezervat pentru a doua zi. În seara respectiva am ajuns în Alexanderplatz și ne-am cocoțat în TV Tower, simbolul Berlinului de Est. Turnul are 368 de metrii și este printre cele mai înalte clădiri ale lumii. Ne-a oferit o priveliște incredibilă a orașului și cel mai potrivit ,,Willkommen!” (,,Bun venit!”)

tv tower berlin.jpg

Când ne-am trezit a doua zi nu realizam unde suntem. Ne-am dezmeticit, am fugit la micul dejun și am plecat în grabă la turul pregatit cu o seară în urmă. Acesta se numește Hop on Hop Off-Sightseeing Tour Berlin și are un principiu foarte interesant: are 18 stații în dreptul celor mai importante atracții turistice iar călătorul plătește biletul valabil o zi și poate coborî și urca ori de câte ori dorește în ziua respectivă, până la terminarea programului (ora 18). La urcare, fiecare persoană primește un set de căști pe care le atașează la scaunul din fața lui și poate asculta un ghid înregistrat care vorbește despre împrejurimi.

Noi am profitat la maxim de acest tur, fiind inclus in Welcome Card. Am ales să parcurgem toate stațiile (fără a ne da jos) pentru a ne face o introducere, apoi am decis să mergem la un Walking Tour pentru a vedea în detaliu orașul. Din autobuz am surprins niște fotografii excelente cu cele mai vizitate locuri:

Biserica memoriala Kaiser Wilhelm, rămasă distrusă după război.

20180930_095403.jpg

Amplasarea uneia dintre stațiile U-Bahn

U-Bahn Berlin.jpg

Checkpoint Charlie. Simbol al Războiului Rece. Scopul său era de a separa Berlinul de Est de Berlinul de Vest. Ceea ce se vede în fotografie este o reconstituire a punctului de trecere, amplasat în urmă cu câțiva ani pentru a menține povestea trecutului vie. Partea amuzantă este că atunci când au amplasat monunentul, nemții s-au gândit să facă pe lângă el magazine cu suveniruri tematice (vezi dreapta jos) însă au omis un lucru necesar: TRECERI DE PIETONI

street berlin.jpg

Denumită și inima orașului, Postdamer Platz s-a lăsat fotografiată în toată splendoarea din autobuz. Fost loc de întâlnire ale oamenilor politici de pe vremea celui de-al Doilea Război Mondial, piața ne-a surpins prin modernitatea sa.Postdamerplatz.jpg

Străzile Berlinului. Curate, fără trafic și bătăi de cap. Un adevărat exemplu pentru o capitală Europeană.

Berlin street.jpgstreet berlin (2).jpg20181001_185525.jpgBerlin.jpg

TV TOWER -văzut din depărtare

20180930_103556.jpg

După terminarea întregului traseu, aveam planificată participarea la walking tour. Aici am intrat cu adevărat în povestea locului, fiind însoțiți de ghidul nostru Nathan și de o sumedenie de oameni din toate colțurile lumii. Ne-am pus rucsacele în spate și am pornit pe jos la fiecare punct important din oraș.

A fost pentru prima oară când am participat la un astfel de tur si pot spune că recomand din toată inima experiența. Știi exact unde te duci, ți se povestește clar istoria locului în care te aflii, pui întrebări ori de câte ori ai vreo neclaritate și nu în ultimul rând, cunoști persoane noi de la care poate ai câte ceva de învățat. Turul se numește ,,Original Berlin Walks: Discover Berlin” și durează 4 ore (pare mult însă nu am simțit deloc cum a trecut timpul). Nu am să înșir aici tot ce am învățat de la ghid, însă am să postez fotografii care valorează mai mult decât orice cuvânt, dar și câteva curiozități.

In piața Pariser Platz, unde se află Poarta Brandenburg a avut loc scena din 2002 în care Michael Jackson și-a arătat bebelușul fanilor, pentru prima dată. (link-ul video-ului)

https://www.youtube.com/watch?v=9ElddgJCgyg

Pariser Platz Brandenbourg Gate.jpg

În perioada septembrie-octombrie are loc renumitul Oktoberfest. În mod normal acesta se sărbătorește în München, însă Berlinul a preluat tradiția. În Alexanderplatz exista un târg tematic unde se serveau tradiționalii Currywurst cu bere. Delicios!

Alexanderplatz.jpg

Museum Island. Insulă la propriu care găzduiește cele mai importante 5 muzee de artă din capitala Germaniei.

Museum Island.jpg

Ampelmann. Omulețul care apare la fiecare semafor de la trecerile de pietoni. Este un personaj elegant, îmbrăcat la costum împreună cu o pălărie fancy. Fiind unul dintre puținele simboluri păstrate de pe vremea totalitarismului, figurina a ajuns să fie un suvenir foarte căutat de turiști. Pentru că se cere, nemții oferă, astfel au făcut un brand din asta și exista aproximativ 6 magazine ,,Ampelmann” în Berlin. În aceste magazine găsești ce vrei și ce nu vrei cu acest simbol.

Amplemann.jpg

Memorialul Holocaustului. Un loc plin de amintiri și durere. Monumentul este dedicat evreilor care au murit în timpul și după cel de-al Doilea Război Mondial. Locația este accesibilă, fiind între Poarta Brandenburg si locul în care Hitler s-a sinucis. (Buncărul său deasupra căruia, în prezent, a fost construită o parcare pentru locatarii din zonă)

După cum se observă în imagine, aceste cuburi din beton sunt înșirate pe mai multe rânduri la distanță egală. Singura distincție este înălțimea, lucru care simbolizează diferențele de clasă socială dintre oameni. Fiecare cub reprezintă o victimă a Holocaustului.

Holocaust memorial.jpg

Plăcuțele cu inscripții. Aceste plăcuțe se regăsesc în multe locuri din oraș fiind amplasate în memoria evreilor decedați în perioada Nazistă. Pe fiecare dintre ele este inscripționat numele decedatului, data la care a fost deportat dar și data și/sau cauza morții.

Berlin (2).jpg

Zidul Berlinului. Loc plin de istorie, cu date exacte și detalii marcante despre cele mai importante etape istorice ale orașului (din 1933 încoace). În imediata apropiere se află un muzeu dedicat teorii.

20181002_130418.jpg

Ministerul de Finanțe. Una dintre puținele clădiri rămase intacte după bombardamentele din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Clădirea a fost proiectată de arhitectul Albert Speer la ordinele lui Hitler. Aceasta a reușit să scape de distrugere fiind ocolită de bombe datorită faptului că în incintă se afla armament.

În realitate, construcția este impunătoare și sumbră.

20180930_171005.jpg

După acest tur în care ne-au fost destăinuite multe dintre secretele orașului, ne-am dus să ne încărcăm bateriile pentru a doua zi.

După o asemenea introducere am căutat să intrăm în amănunte legate de regimul de teroare instaurat în perioada interbelică. Norocul a fost de partea noastră fiindcă am găsit un tur numit ,,Gedenkstatte Sachsenhausen Memorial”, oferit tot de cei de la Original Berlin Walks, inclus in Welcome Card. Ei bine, următoarea zi a fost alocată acestui tur sinistru, care urma să ne ducă la lagărul de concentrare din apropierea Berlinului, la Oranienburg.

20181001_124454.jpg

Ne-am strâns din nou un grup de aproape 30 de oameni, cu un alt ghid de data asta, și am plecat la 37 de km de capitală. Aici am intrat cu adevărat în poveste, mai ales că vremea nu a mai fost atât de plăcută. Am aflat lucruri teribile despre deținuții încisorii iar pielea începuse să mă doară la cât de înfiorată eram.

Intrarea în campus era marcată cu niște porți imense, securizate maxim pe care se observa inscripția ,,Arbeit macht frei” în traducere ,,Munca te face liber”. (Motto după care deținuții se ghidau, trăind cu ideea că muncind în lagăr vor fi eliberați- nimic mai fals)

Această inscripție se găsea pe fiecare poartă a fiecărui lagăr de concentrare nazist.

Arbait Macht Frei.jpg

Turul a fost excepțional. Așa cum am menționat, ne-au fost relatate întâmplări și moduri de tortură la care un om normal nu s-ar fi gândit niciodată. Oamenii de acolo au suferit foarte mult, murind efectiv pentru că nu mai aveau rezistență. Totul era gândit foarte bine. Totul ca deținuții să își sfârșească zilele lent și dureros. Niciunul nu murea de foame sau sete, iar în cazul în care cineva se îmbonlăvea grav, era tratat corespunzător. Din momentul în care începea să se simtă mai bine revenea în celulă și își continua viața în lagăr.

Memorial aplasat în incinta Concentration Camp.

20181001_132600.jpg

După această zi cutremurătoare, am avut nevoie de ceva timp pentru a reflecta toata informația primită în timpul turului.

Ultima zi a fost alocată vizitării muzeelor. Am vizitat faimosul Madame Tussauds unde am făcut poze cu persoane publice, realizate din ceară.

BeFunky-collage (2) (1).jpg

 

Am vizitat ,,Little Big City”, un muzeu care pare pentru copilași dar nu e chiar așa. Toate etapele importante din istoria Berlinului sunt prezentate sub formă de machete interactive, foarte bine organizate.

 

 

20181002_113521.jpg

20181002_122038.jpg

 

Am fost și la Deutsches CurryWurs Museum, muzeu în care se prezentau toate tipurile de cârnați. A fost amuzant si de asemenea, interactiv. La final am primit Currywurst!

20181002_141844.jpg

 

Am ajuns puțin și la Deutsches Spionagemuseum (Muzeul de Spionaj) Si acesta a fost interactiv, am avut diferite activități și provocări interesante.

20181001_185359.jpg

 

Stadionul din Berlin ( Olympiastadion Berlin Besucherzentrum).

Un loc încărcat de istorie, cu arhitectura păstrată încă din vremea lui Hitler, însă recondiționată. Stadionul a fost inaugurat în 1936 an în care a găzduit Jocurile Olimpice de Vară.

Olympiastadium.jpg

20181002_100542.jpg

Pe final, aș putea spune că Germania are o capitală dezvoltată foarte bine pe plan turistic. Berlinul devenise un adevărat câmp de luptă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Majoritatea construcțiilor importante, care au marcat istoria secolului XX au fost bombardate și distruse complet la finalul luptei, însă nemții au reconstruit în totalitate clădirile și au creat metode de comemorare a victimelor.

În zilele petrecute în Berlin am trăit niște sentimente aparte. Ne-am bucurat de vreme bună, împrietenindu-ne cu soarele, dar am simțit și câteva picături reci de ploaie pe pielea noastră. Ne-am plimbat prin locuri populate (mall-uri, restaurante, cafenele, parcuri, piețe, etc.) dar am și dat de străzi unde parcă orașul era părăsit. Ne-am bucurat de frumusețile locului dar ne-am și înfricoșat de brutalitatea unor evenimente petrecute acolo. Am aflat povești atât amuzante cât și dureroase. Am întâlnit oameni calzi și dornici să ne dea o mână de ajutor, dar și înfumurați care ne evitau intenționat. Am aflat lucruri noi sau le-am confirmat pe cele ce le știam.

Am trăit un cumul mixt de sentimente care ne-au răvășit dar ne-au și pus ordine în gânduri. Am petrecut un timp de calitate într-un oraș viu care, din păcate pentru mult timp, a găzduit moartea.

Lasă un comentariu